Orice femeie trebuie să aibă în garderobă rochii lungi de seară, pe care să le poarte la evenimentele deosebite la care participă. Însă există foarte multe modele, culori și imprimeuri, care se schimbă de la un sezon la altul. Ideal ar fi să investești în câteva rochii lungi de seară clasice, cu croieli simple, de bun gust, care să te avantajeze și să nu se demodeze niciodată.

Tendințele vin și pleacă, însă modelele clasice de rochii lungi de seară vor fi mereu la fel de apreciate. Iată ce asemenea rochii ar trebui să ai în garderobă!

Rochia lungă neagră

Foto: Pinterest

Celebra “little black dress” merge purtată la orice eveniment, însă rochia lungă neagră este potrivită pentru ocaziile speciale. Fie că mergi la o nuntă, la o gală ori la alt eveniment cu clasă, aceasta te va scoate din impas. Dacă vrei să ieși din anonimat, accesorizeaz-o cu o pereche de pantofi într-o nuanță puternică, dar și cu bijuterii cu pietre prețioase.

Rochia lungă cu crăpătură

Foto: Pinterest

Rochiile lungi, de seară, sunt recomandate pentru evenimentele foarte elegante, cum este nunta. Dacă, însă, ai picioare frumoase, pe care nu vrei să le ascunzi, le poți expune purtând o rochie lungă, cu crăpătură adâncă. Crăpătura poate fi pe mijloc, pe un picior ori la spate, în funcție de modelul agreat. Oricum ar fi, va aduce atenția dorită în zona picioarelor.

Rochia lungă cu croială în “A”

Foto: Pinterest

Rochia cu croială în forma literei “A” avantajează orice siluetă, așa că mergi la sigur cu o asemenea alegere. Chiar dacă pui câteva kilograme în plus, această croială va masca creșterea în greutate.

Rochia lungă cu decolteu adânc

Foto: Pinterest

O rochie lungă cu un decolteu în formă de “V” va alungi vizual corpul și va pune în valoare bustul oricărei femei. Dacă ai sânii mari, această rochie te va avantaja pentru că îi va pune în valoare, iar dacă îi ai mici, o poți purta cu un sutien tip push-up, care îi ridică.

Rochia lungă cu spatele gol

Foto: Pinterest

La fel ca rochia decoltată, și cea cu spatele decupat va alungi corpul. Mare atenție, însă – nu purta niciodată la un eveniment elegant o rochie care are și spatele gol, dar și un decolteu adânc, pentru că este prea mult. Mizează doar pe un atuu și nu vei da greș!

Rochia lungă roșie

Foto: Pinterest

O rochie lungă roșie va atrage întotdeauna privirile precum un magnet. Aceasta este în general preferată de către nașe, la nunți sau la botezuri, însă poate fi purtată de oricine vrea să fie în centrul atenției. Nu exagera cu accesorizarea când porți o asemenea rochie, pentru a nu încărca inutil ținuta. Accesoriile nude sunt mai mult decât potrivite într-un asemenea context.

Rochia lungă tip sirenă

rochie_lunga_tip_sirena

Foto: Pinterest

Rochia tip sirenă este foarte elegantă și îți pune în valoare formele, însă nu este neapărat comodă. Întrucât este destul de mulată, te va deranja puțin la mers sau dansat, însă merită efortul, pentru că arată senzațional.

Rochia lungă cu corset

rochii_lungi_de_seara_cu_corset

Foto: Pinterest

Dacă ești slabă, corsetul îți evidențiază talia mică, iar dacă ai câteva kilograme în plus, corsetul îți va subția talia – așadar, o rochie cu corset avantajează orice siluetă. Ar fi păcat să nu ai în garderobă măcar o asemenea rochie.

Rochia maxi vaporoasă

rochii_lungi_de_seara_dantela

Foto: Pinterest

Rochia maxi din voal sau mătase, vaporoasă, este ideală pentru evenimentele în aer liber, din timpul verii. Aceasta nu numai că te face să arăți bine, însă îți va permite și să te simți bine.

Rochia lungă din dantelă

rochie_lunga_de_seara

Foto: Pinterest

Modernă, dar totodată atemporală, rochia din dantelă poate fi purtată indiferent de ocazie, atâta timp cât o accesorizezi corect. Investește într-o asemenea rochie de calitate, pe care o poți purta și peste 10 ani.

Rochiile lungi, de seară, sunt potrivite pentru evenimentele importante, la care se impune un dress code elegant. Este bine să ai în garderobă câteva asemenea rochii pe care să le poți purta în mai multe combinații. Nu te lăsa luată de val și nu investi în piese foarte la modă, pentru că acestea nu mai pot fi purtate și anul următor. Mai degrabă, mizează pe croielile clasice și pe modelele atemporale, pe care le poți accesoriza în funcție de tendințele momentului.

Ține cont, de asemenea, de formele corpului tău, când probezi și cumperi o rochie lungă de seară. Nu purta o rochie numai pentru că îți place, ci poart-o dacă îți vine și foarte bine și îți pune în valoare formele. În acest fel, te vei simți și vei arăta impecabil.