Silueta tip măr nu este tocmai ușor de pus în valoare prin haine, mai ales pe timp de iarnă, când straturile de haine pot mări vizual unele zone deja cu probleme – există însă unele rochii pentru silueta măr, care maschează problemele femeii cu o asemenea siluetă, în special colăceii din talie.
Silueta tip măr este caracterizată de lipsa unei talii definite, precum și de colăceii din jurul acesteia. În general, corpul femeilor de peste 40 de ani începe să capete formele siluetei tip măr , din cauză că perimenopauza favorizează acumularea depozitelor de grăsime în jurul taliei.
Atunci când îți alegi ținutele, dacă ai silueta tip măr, scopul este să alungești vizual corpul, mai ales trunchiul, dar și să îngustezi zona taliei.
Iată 10 rochii pentru silueta măr, care te vor avantaja:
Cuprins articol
Rochie cu decolteu adânc în “V”
Dacă bustul este punctul tău forte, o rochie cu decolteu adânc în “V” va atrage atenția asupra acestei zone și astfel talia va fi trecută cu vederea. Poți accesoriza ținuta cu un lanț sau colier strălucitor, dacă simți că bustul este prea expus.
Rochie mini
Multe femei cu siluetă tip măr se mândesc cu picioare foarte frumoase, așa că rochia mini este potrivită în această situație. Alege un model drept sau în forma literei “A”, nicidecum o rochie mini mulată, care te va dezavantaja.
Rochia tip halat
O rochie cu adevărat potrivită pentru silueta tip măr, indiferent de numărul de kilograme, este rochia stil capot. Cu cordon în talie, însă lejeră în partea de jos, această rochie imită silueta clepsidră, care este considerată ca fiind ideală. Cordonul subliniază talia iar partea voluminoasă de sus creează echilibru din punct de vedere vizual.
Rochia tip sacou asimetrică
Să nu crezi că dacă ai silueta măr nu poți purta rochia tip sacou, care este pe val de câteva sezoane. Trebuie doar să alegi un mode potrivit. Încearcă o rochie tip sacou asimetrică, parte peste parte, cu mâneci lungi sau trei sferturi.
Rochia cu croială tip “A”
Și rochia în stil A este o alegere bună pentru femeile cu silueta măr întrucât echilibrează formele și atrage atenția asupra picioarelor. În ceea ce privește lungimea, rochia stil “A” poate fi atât scurtă, cât și midi sau lungă. Pentru a subția corpul, alege o asemenea rochie într-o nuanță închisă la culoare precum negrul, bleumarinul sau vișiniul.
Rochia cu partea de jos voluminoasă
O rochie cu volum în partea de jos va face silueta tip măr să pară mai proporțională, armonizând partea de jos cu cea de sus. Asigură-te că volumul fustei pornește din zona șoldurilor, astfel încât talia să pară mai mică. O asemenea rochie este ideală pentru ocaziile speciale.
Rochia midi
Poți purta rochii midi dacă ai silueta tip măr, însă trebuie să alegi un model care este strâns sub sâni, creând astfel impresia de talie mai mică.
Dacă ai silueta măr, niciodată nu purta o rochie midi cu pantofi cu talpă joasă – tocurile sunt obligatorii în această situație întrucât alungesc corpul și corectează postura.
Rochia tip tunică
O asemenea rochie maschează zona taliei și creează o siluetă echilibrată. Pe timp de iarnă, poți alege o asemenea rochie din materiale groase precum tricotul sau lâna.
Sarafanul
De când au revenit în tendințe piesele specifice anilor ’90, sarafanele sunt din nou în lumina reflectoarelor. Dacă ai silueta tip pară, nu alege un sarafan musat, ci mizează mai degrabă pe unul care cade pe lângă corp, însă care evidențiază talia cu o centură sau cu un cordon. Dacă nu ești tocmai mândră de umerii tăi, poartă un asemenea sarafan peste un tricou simplu sau o cămașă.
Rochia tip cămașă
Nu vei da greș cu o rochie tip cămașă, dacă te asiguri că alegi un model cu cordon în talie și cu decolteu generos. În acest fel, vei atrage atenția asupra bustului și totodată vei micșora vizual talia.
Indiferent de rochia aleasă, dacă ai silueta tip măr e important să ții cont de următoarele aspecte:
• Poartă întotdeauna pe sub rochie un sutien de calitate, care să ofere susținere bustului tău
• Alege modelele asimetrice pentru că te avantajează, mascând imperfecțiunile
• Ori de câte ori ai ocazia, poartă încălțări cu toc la rochie, astfel încât silueta să îți fie alungită și postura îmbunătățită
[/fusion_text][/fusion_builder_column][/fusion_builder_row][/fusion_builder_container]
Comenteaza