Sărbătorile de iarnă sunt marcate de o serie de petreceri, fie ele în familie, între prieteni ori la locul de muncă – iată ce greșeli vestimentare să eviți, pentru a arăta impecabil la petrecerile organizate în preajma Crăciunului!

Când îți alegi ținuta pentru o petrecere organizată cu ocazia sărbătorilor de iarnă, e important să ții cont și de forma corpului tău, nu numai de tendințe. În acest fel, vei îmbrăca haine moderne, care îți pun în valoare atuurile și nu vei face greșeli vestimentare majore.
Există însă o serie de capcane în care poți să cazi – iată ce greșeli vestimentare să eviți la petrecerile la care participi de sărbători:

Porți haine prea stridente, cu multe paiete și sclipici din belșug

Nu te poți îmbrăca la o petrecere cu haine cu care te îmbraci în fiecare zi, când mergi la serviciu sau ieși la un film cu prietenii, însă asta nu înseamnă că trebuie să exagerezi.
În perioada sărbătorilor, paietele, sclipiciul și chiar și accentele metalice sunt acceptabile, însă atâta timp cât le integrezi cu moderație în ținutele tale. Dacă vei purta o rochie din paiete cu o centură metalică, pantofi în nuanțe de argintiu și bijuterii cu pietre, nu vei face altceva decât să te asemeni cu un pom de Crăciun. Mai degrabă, mizează pe piese vestimentare simple, pe care să le accesorizezi cu articole cu accente strălucitoare. De exemplu, poți purta o centură aurie în talie, peste o rochie neagră cu croială clasică și vei obține o ținută cu iz festiv, însă extrem de discretă și elegantă.

Porți haine sau încălțări incomode

O vorbă din bătrâni spune că “suferă baba la frumusețe”, însă din fericire nu se mai aplică în zilele noastre. Există o mulțime de haine și încălțări care arată bine, însă totodată sunt extrem de confortabile.
O rochie care te strânge, o bluză care îți alunecă de pe umeri, o pereche de pantaloni prea mulați ori pantofii cu tocuri foarte înalte nu îți vor permite să te simți în largul tău și să te bucuri de petrecere.

Încarci prea tare ținutele, cu piese inutile

Îți pui peste bluză un cardigan, iar peste cardigan o capă sau porți prea multe bijuterii? Supraaglomerarea ținutei de petrecere nu îți aduce niciun beneficiu, ci va face ținuta ta să pară lipsită de stil. În același timp, va fi extrem de evident că te-ai străduit prea tare.
Mai degrabă, mizează pe un outfit simplu, compus din câteva elemente. De pildă, poți purta celebra little black dress cu o pereche de pantofi cu toc, un palton cu centură în talie și o pereche de cercei supradimensionați – vei obține o ținută simplă, clasică, dar de efect.

Porți o ținută banală, care nu este potrivită pentru o petrecere

Dacă apari la o petrecere organizată în perioada sărbătorilor de iarnă îmbrăcată cu o pereche de jeanși largi, un hanorac supradimensionat și o pereche de UGG-uri în picioare, poți să fii sigur că vei atrage toate privirile, însă nu pe cele admirative. Dacă preferi în general ținutele simple, poți purta o asemenea ținută la petreceri, însă asigură-te că ești măcar în ton cu evenimentul. Poți opta, de pildă, pentru o pereche de pantaloni conici, pantofi stiletto și o bluză simplă. De asemenea, dacă nu te simți bine pe tocuri, poți asorta o rochie simplă, scurtă, cu o pereche de cizme peste genunchi, însă fără toc.

Porți o ținută la limita vulgarității

Indiferent de contextul în care se desfășoară petrecerea (acasa, în club sau la birou), este important să ții cont de regulile de bun simț atunci când alegi hainele pe care le vei purta.
Asta înseamnă că vei evita fustele mini, pantalonii scurți mulați, decolteurile foarte adânci și piesele vestimentare cu decupaje în zone nepotrivite. Nimic nu este mai dizgrațios decât vulgaritatea așa că asigură-te că nu intri în acea zonă.

Când primești invitația la o petrecere în perioada sărbătorilor de iarnă, dar și în general, e bine să te interesezi dacă există un dress code. În cazul în care organizatorii au stabilit un cod vestimentar, e obligatoriu să îl respecți. Dacă nu există un asemenea cod, ghidează-te după instinctul tău, precum și după propriul stil vestimentar și nu vei da greș.