Este important să folosim protecție solară în general, mai ales pe timpul verii. Însă pandemia de Covid-19 accentuează nevoia pielii de SPF – iată de ce!
Radiațiile ultraviolete la care ne expunem când petrecem timp afară, la soare, ne pot afecta pielea, cauzând probleme precum deshidratarea, arsurile solare, îmbătrânirea prematură și chiar și cancer de piele. De aceea medicii dermatologi ne recomandă să folosim cremă cu factor de protecție solară pe tot parcursul anului când petrecem timp afară, însă mai ales vara, când intensitatea radiațiilor atinge cote periculoase.
Pandemia de Covid-19 crește nevoia de folosire a unor produse cu factor de protecție solară din cel puțin 4 motive:
- Pe timpul primăverii am petrecut foarte mult timp în casă, din cauza restricțiilor impuse de autorități în vederea limitării răspândirii noului coronavirus. Asta înseamnă că pielea nu a fost expusă progresiv la soare, astfel încât să se bronzeze treptat, pe măsură ce intensitatea radiațiilor UV a crescut. Așadar, dintr-o dată ne expunem pielea foarte albă direct la soarele puternic de vară, așa că arsurile solare nu vor întârzia să apară. Reacțiile alergice la soare sunt favorizate și ele de expunerea bruscă la radiațiile solare.
- Din cauza restricțiilor impuse în ultimele luni, avem tendința de a petrece mai mult timp afară decât o făceam în anii trecuți. Apreciem mai mult natura, activitățile în aer liber și chiar și razele soarelui. Iar asta înseamnă că nu putem neglija protecția solară.
- Cremele cu protecție solară creează o barieră de protecție la nivel cutanat, ceea ce înseamnă că și bronzul apare mult mai greu când folosim SPF mare. Având în vedere că purtâm mască și mănuși de protecție de multe ori când ieșim din casă, ne dorim să nu ne prindă soarele atât de repede pentru a nu ne bronza cu urme de mască sau cu mănuși. Aplică, de fiecare dată când ieși din casă, un strat generos de loțiune de plajă pe brațe, dar și cremă de față cu SPF 50. În acest fel, reduci riscul unui bronz neuniform.
- Spălarea mâinilor în repetate rânduri pe parcursul zilei, precum și folosirea substanțelor dezinfectante deshidratează mâinile. Pot apărea crăpături sau chiar sângerări din această cauză. Cu cât pielea este mai sensibilă, cu atât mai mult va fi afectată de radiațiile solare. Folosește așadar o cremă hidratantă cu SPF 30 sau 50 pentru a îți hidrata mâinile, dar și pentru a le proteja.
Cuprins articol
Cum să te protejezi eficient de radiațiile ultraviolete
Soarele este periculos, de aceea este necesar să te protejezi de radiațiile UV în orice sezon, însă mai ales vara, când acesta este mai puternic decât în orice altă perioadă.
Nu te lăsa păcălită de temperaturile mai scăzute de la munte întrucât riscurile sunt chiar mai mari din cauza altitudinii mari la care te afli. Cu cât altitudinea este mai mare, cu atât mai intense vor fi și radiațiile. Nu este obligatoriu să fie foarte cald pentru ca radiațiile să fie periculoase.
Iată câteva metode care te vor proteja de efectele nedorite ale radiațiilor UV:
- Limitează expunerea la soare pe timpul verii în intervalul 10-16. În acest interval soarele este foarte puternic și îți poate crea probleme chiar dacă folosești protecție solară.
- Folosește zilnic creme/ spray-uri/ produse de make-up cu factor de protecție minimum 30. Acestea se vor aplica cu cel puțin 15 minute înainte de expunerea propriu-zisă. În zilele petrecute la plajă sau în aer liber, produsele cu SPF trebuie reaplicate din 2 în 2 ore.
- Poartă haine care să îți acopere pielea când stai foarte mult timp în bătaia soarelui. Bluzele cu mânecă lungă și pantalonii din materiale naturale precum inul și mătasea sunt recomandate. Pălăriile cu boruri mari și ochelarii de soare sunt, de asemenea, de ajutor.
- Când simți că pielea te arde, adăpostește-te neapărat la umbră.
Cum aplici corect crema cu protecție solară
Crema cu protecție solară este eficientă, dacă este aplicată în mod corect. Iată cum să procedezi pentru a te bucura de protecția SPF-ului:
- Aplică produsul cosmetic cu protecție solară cu cel puțin 15 minute înainte de expunerea propriu-zisă la radiațiile UV. Pielea are nevoie de acest timp pentru a absorbi crema/ spray-ul. Dacă folosești crema în momentul în care te-ai expus deja la soare, există risc de arsuri solare.
- Aplică suficientă loțiune de plajă pe piele pentru a te asigura că vei fi protejat. Un adult are nevoie de cel puțin 30 ml de cremă cu SPF pentru a își acoperi tot corpul. Dacă folosești o cantitate prea mică, stratul va fi insuficient pentru a face față radiațiilor.
- Aplică produse cu SPF pe toate zonele neacoperite de haine. Nu uita de urechi, gât, ceafă sau tălpi.
- Reaplică loțiunea de plajă o dată la două ore când petreci timp în bătaia razelor de soare, dar și după fiecare baie în piscină/ mare.
Ce factor de protecție să alegi, în funcție de piele
În primul rând, este important să alegi produse cosmetice cu protecție atât împotriva radiațiilor UVA, cât și împotriva celor UVB. Acestea poartă denumirea de produse cu protecție cu spectru larg.
În funcție de lungimea de undă, razele UV care afectează pielea sunt clasificate în: radiații UVA și UVB. Primele au un impact negativ asupra ADN-ului celular, determinând îmbătrânirea prematură a pielii și crescând riscul de cancer de piele, în timp ce radiațiile UVB sunt cele care cauzează arsurile solare.
Factorul de protecție solară este unitatea care măsoară protecția oferită de produs pielii, împotriva radiațiilor solare. Cu cât pielea este mai deschisă, cu atât este recomandat un factor de protecție mai mare.
Dacă ai tenul foarte deschis, și te înroșești imediat după expunerea la soare, ar trebui să folosești produse cu SPF 50, în timp ce dacă ai o piele mai pigmentată poți folosi factor de protecție 30. Dacă tenul tău este măsliniu poți utiliza fără probleme SPF 15.
Ce riști, dacă nu folosești crema cu protecție solară
Medicii recomandă folosirea zilnică a produselor cu SPF, pentru a avea o piele sănătoasă și a preveni probleme precum:
- Arsuri solare – acestea sunt primele semne vizibile care indică faptul că soarele ți-a afectat pielea. Arsurile solare sunt dureroase însă se vindecă în câteva zile. Vestea proastă este că arsurile solare repetate accelerează procesul de îmbătrânire a pielii și totodată cresc riscul de cancer de piele.
- Îmbătrânirea prematură a pielii – un alt efect al expunerii la soare fără SPF este îmbătrânirea pielii. Radiațiile UV deshidratează pielea, îi afectează elasticitatea și astfel apar și se adâncesc ridurile. Specialiștii spun că în proporție de 90%, soarele este vinovat pentru îmbătrânirea pielii tale.
- Risc crescut de cancer de piele – melanomul, cel mai periculos tip de cancer de piele, poate fi cauzat de radiațiile solare. Statistic vorbind, radiațiile solare cauzează mai multe cazuri de cancer de piele decât cauzează fumatul cancer pulmonar.
- Pigmentarea pielii – radiațiile solare pot determina apariția unor pete pigmentare la nivelul pielii. Din păcate, de cele mai multe ori acestea apar la nivelul feței.
Ce produse de beauty trebuie aplicate doar cu protecție solară
Unele produse cosmetice pot spori sensibilitatea pielii la radiațiile UV, de aceea trebuie folosite neapărat în paralel cu produse cu protecție solară. Iată care sunt acestea:
- Retinolul
Retinolul este un derivat al vitaminei A, cu efecte miraculoase asupra pielii. Acesta este eficient în tratarea acneei, însă totodată are și proprietăți anti-aging și poate fi folosit pentru tratarea hiperpigmentării pielii. Așadar, poate fi considerat un ingredient-minune pentru piele.
Trebuie însă să fii foarte atentă dacă folosești produse cosmetice pe bază de retinol, întrucât acesta accelerează procesul de regenerare a celulelor, declanșând exfolierea pielii. Din această cauză, pielea capătă fotosensibilitate, ceea ce înseamnă că riscul de arsuri solare este mult mai crescut decât de obicei. Medicii dermatologi recomandă folosirea unui produs cu factor de protecție de cel puțin 30 pe perioada tratamentului cu retinol. De asemenea, ideal ar fi să aplici produsele cu retinol seara, înainte de culcare, pentru a nu te expune imediat razelor soarelui.
- Acizii AHA
Acizii alfa-hidroxizi (n.r. AHA) se regăsesc în multe produse cosmetice destinate exfolierii pielii. Aceștia înlătură stratul de celule moarte de la nivel cutanat, menținând un aspect tânăr și proaspăt al pielii. De cele mai multe ori, produsele cosmetice pe bază de AHA sunt recomandate pentru tratarea punctelor negre, pentru petele pigmentare precum și pentru menținerea tenului luminos. Din cauză că exfoliază destul de agresiv pielea, acizii AHA cresc riscul de daune cauzate de radiațiile UV. Se recomandă, așadar, folosirea acestora numai în paralel cu protecția solară.
La ce să fii atentă, când alegi produsele cu protecție solară
Există o mulțime de produse cu protecție solară pe piață – cum știi care este cea mai bună alegere? Ideal ar fi să discuți cu medicul tău cu privire la produsele cu SPF potrivite pentru pielea și nevoile tale. Însă dacă îți achiziționezi produsele fără să te consulți în prealabil cu un specialist, iată ce ingrediente ar fi bine să eviți când alegi cremele ori spray-urile cu protecție solară!
- Oxibenzona poate declanșa reacții alergice, iar unii specialiști au suspiciuni cu privire la modul în care acest compus organic afectează activitatea hormonală.
- Octinoxatul este un ingredient pe care îl regăsim în multe loțiuni de plajă. Acesta poate fi transferat de la mama care alăptează la sugar, prin laptele matern. Studiile făcute pe animale arată că afectează din punct de vedere hormonal organismul și poate cauza probleme la nivelul glandei tiroide. De asemenea, prezintă risc moderat de reacții alergice.
- Homosalatul este un alt compus organic pe care e indicat să îl eviți, întrucât are un impact direct asupra nivelului de estrogen, androgen și progesteron din organism. Totodată, poate determina apariția unor erupții cutanate.
- Octocrilena prezintă risc crescut de reacții alergice la nivelul pielii.
- Parabenii sunt folosiți în produsele cosmetice pentru a prelungi termenul de valabilitate al acestora. Însă parabenii pot afecta activitatea hormonală, pot crește riscul de cancer la sân și totodată pot avea un impact negativ asupra sistemului reproducător.
Este important de menționat că medicii preferă loțiunea de plajă tip loțiune sau gel, nu spray-urile. Cu toate că acestea sunt mai ușor de aplicat, pot fi inhalate cu ușurință, mai ales de către copii.
Nu achiziționa niciodată produse cosmetice, fie ele cu sau fără protecție solară, fără să citești cu atenție eticheta produsului. Ingredientele care se regăsesc pe etichetă spun multe despre calitatea produsului respectiv. Investește în produse de calitate, din ingrediente care nu îți pun sănătatea în pericol, dacă vrei să îți protejezi pielea de soare fără să te pui în pericol din alte puncte de vedere.
Comenteaza