Institutul Pantone a decis, la finalul anului trecut, ca Ultimate Gray și Illuminating să fie culorile anului 2021. Este pentru a două oară în istoria institutului când sunt alese două culori, iar semnificația lor este una mai mult decât necesară: reînvierea speranței după perioada grea prin care a trecut toată lumea.

Ce înseamnă culorile anului 2021

PANTONE 17-5104 Ultimate Gray simbolizează durabilitatea și dependența elementelor care rezistă pentru totdeauna, oferind o fundație solidă. Această culoare are scopul de a te face să te simți puternic și rezistent.

PANTONE 13-0647 Illuminating este o nuanță vie și veselă, stârnind energie și stare de bine, pentru că anul acesta avem nevoie, mai mult ca oricând, să ne bucurăm de viață.

“PANTONE 17-5104 Ultimate Gray și PANTONE 13-0647 Illuminating, două culori independente, ce scot în evidență cum elementele diferite pot colabora, pentru a se sprijini unul pe altul, exprimă cel mai bine starea pentru de care avem nevoie în 2021. Practic și solid, dar în același timp cald și optimist, uniunea dintre cele două culori este una de putere și pozitivism. Este o poveste despre o culoare ce cuprinde sentimente mai profunde, cu primisiunea a ceva însorit și prietenos”, este mesajul postat pe pagină Institutului Pantone.

“Un mesaj de fericire, susținut de curaj, combinația dintre PANTONE 17-5104 Ultimate Gray și PANTONE 13-0647 Illuminating este una aspirațională, ce ne da speranță. Trebuie să simțim că totul va fi mai senin, această stare fiind esențială pentru spiritul uman.

Cum oamenii caută metode de a se umple de energie, claritate și speranță, pentru a trece peste aceste momente de nesiguranță, nuanțele însuflețite și încurajatoare satisfac nevoia noastră de vitalitate”, continuă reprezentanții Pantone.

Culoarea Anului dă tonul tendințelor cromatice în modă, frumusețe, design interior, dar încă de la inceputul inițiativei, în 2000, alegerea culorii reprezintă și o stare, iar reprezentanții institutului încearcă să cuprindă spiritul perioadei pe care o trăim. Într-o lume îngenuncheată de pandemia de covid, aceste culori au rolul de a calma și încuraja.

Cum să porți culoarile anului din 2021

PANTONE 17-5104 Ultimate Gray și PANTONE 13-0647 Illuminating pot fi purtate împreună, atunci când îți compui o ținută, dar le poți combina și cu alte nuanțe. Iată cum să le integrezi în garderobă.

Alege un palton galben

Un palton într-o nuanță aprinsă este o achiziție necesară în garderobă, fiind cel mai simplu mod prin care poți da o pată de culoare unei ținute simple. Îl poți purta cu o pereche de pantaloni gri și o cămașă galbenă sau albă și vei obține un outfit “wow”.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Jürgen Schall (@schallfoto)

Combină gri și galben cu negru

Cum îți spuneam, cele două culori ale anului pot fi purtate împreună, iar dacă vrei să le scoți în evidență, adaugă și negru în combinație.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Bereshit Life (@bybereshit)

Culorile anului la ținute elegante

Dacă ai o petrecere și nu știi ce să porți, o ținută în culorile anului este alegerea potrivită. Poartă un blazer gri peste o rochie-furou galbenă și vei arată fabulos.

 

Culorile anului 2021 în make-up și beauty

Nu te gândi că poți alege cele două culori doar pentru haine. Illuminating este o culoare aprinsă, vibrantă, ce se potrivește de minune machiajului ochilor. Un fard de pleoape galben, scos în evidență de un eyeliner negru și gene definite cu un mascara pentru alungire, te va ajuta să realizezi machiajul perfect.

Și fardul de pleoape gri poate fi folosit fără reținere, dar ai grijă să îl alegi doar pentru colțul ochilor ziua, iar seara îl poți întinde pe toată pleoapa, într-un smokey-eye dramatic.

Și unghiile pot fi răsfățate, pictându-le în culorile anului. Atât griul, cât și galbenul arată perfect pe unghiile scurte, iar dacă vrei o manichiură specială, alege să folosești ambele culori pe unghii.