Ai primit o invitație la o nuntă care se desfășoară toamna târziu sau chiar în toiul iernii? Nu știi cum să te îmbraci pentru a fi în ton cu evenimentul, însă fără să tremuri de frig? Iată câteva sugestii care te vor scoate din impas!
Este adevărat că vara este sezonul nunților, însă tot mai mulți miri se orientează către lunile de toamnă sau de iarnă din dorința de a ieși puțin din tipare ori de a scăpa de aglomerația care se creează pe acest segment în lunile calde. Bineînțeles, ținuta purtată va trebui să fie în ton cu sezonul, dacă vrei să pari din peisaj și să nu îți fie frig.
Cum să îți alegi cea mai potrivită ținută pentru o nuntă care se desfășoară în sezonul rece
Alege materiale groase – dacă pe timpul verii sunt permise rochiile vaporoase, poate chiar ușor transparente, din mătase sau voal, în sezonul rece ar trebui să îți orientezi atenția către materiale mai groase precum brocartul, catifeaua, taftaua sau materialele cu paiete. Indiferent de modelul de rochie ales, dacă mizezi pe un asemenea material, nu ai cum să dai greș.
Orientează-ți atenția către modelele care acoperă mai multă piele – rochiile fără mâneci, cele cu spatele dezgolit ori rochiile foarte scurte pot fi purtate cu succes la o nuntă care se desfășoară în timpul verii, însă în sezonul rece devin nepotrivite. Alege, mai degrabă, în locul unei rochii scurte una midi sau lungă, iar în locul celei fără bretele, una cu mâneci lungi. În acest fel, frigul nu va mai fi o problemă atât de mare.
Fii atentă la culorile alese – pe timpul verii sunt acceptate culorile neon sau foarte deschise, în timp ce în sezonul rece e mai indicat să optăm pentru culorile mai închise când alegem rochia pentru o nuntă. Culori potrivite pentru nunțile ce se desfășoară toamna sau iarna sunt: mov, burgundy, maro, albastru, verde smarald, roșu intens, vișiniu sau chiar negru. Dacă preferi nuanțele mai deschise, poți alege muștar, auriu sau argintiu și nu vei da greș.
Nu te teme de imprimeuri – și la nunțile din sezonul rece poți purta imprimeuri florale, atâta timp cât rochia aleasă este una cu mâneci lungi și dintr-un material potrivit. De asemenea, imprimeurile geometrice sau animal print-ul sunt permise, atâta timp cât modelul rochiei se încadrează în dress code-ul impus de un asemenea eveniment.
Poartă ceva potrivit peste rochie – dacă nunta are loc în luna octombrie și este într-o zi însorită, e în regulă să porți doar rochia, fără nimic peste. Însă dacă nunta se desfășoară în luna februarie și afară ninge deja, e cazul să porți ceva peste rochie. În funcție de modelul rochiei, poți alege un palton, o capă sau chiar o haină de blană. Important este să mergi pe o croială clasică pentru a nu da greș.
Alege-ți accesoriile potrivite – o pereche de mănuși elegante din piele întoarsă, un șal sofisticat din mătase sau chiar un manșon din blană sunt accesorii care îți vor ține de cald și vor completa de minune ținuta.
Poartă încălțări adecvate – teoretic, la rochiile de seară se poartă numai sandale. Însă sunt agreați și pantofii eleganți, cu toc, mai ales în zilele reci de toamnă sau chiar de iarnă.
Dacă evenimentul se desfășoară într-o zi geroasă, poți purta o pereche de pantofi stiletto, dar și un dres din mătase pe sub rochie.
Indiferent de anotimpul în care se desfășoară nunta la care ai fost invitată și urmează să participi, este foarte important să te documentezi bine cu privire la locație și dress code-ul impus de miri, dacă acesta există. Abia apoi vei ține cont de temperaturile din termometre și îți poți contura ținuta ideală.
Nu trebuie să îți faci foarte multe griji cu privire la frig pentru că odată ajunsă în locul în care are loc nunta, adică la salonul de nunți sau la restaurant, temperatura nu va mai reprezenta o problemă. Este important să te asiguri că vei fi protejată de temperaturile joase până când ajungi la nuntă, apoi nu vei mai avea probleme de acest gen.
Comenteaza