Alegerea pantofilor este extrem de importantă, pentru că aceste accesorii pot distruge o ţinută sau o pot scoate în evidenţă. Poate nu te-ai fi gândit niciodată, dar încălţămintea nepotrivită îţi poate accentua defectele, făcându-te să pari mai scundă sau mai plinuţă. Pentru a păstra proporţiile şi a arăta impecabil, este important să alegi pantofii potriviţi siluetei tale. Află, în continuare, cum vei reuşi să faci asta.
Cuprins articol
Pantofii potriviţi în funcţie de înălţime
Pantofii, ca orice altă piesă pe care o porţi, îţi pot ascunde imperfecţiunile, dar este important să fii conştientă de ele.
Ce pantofi să porţi dacă eşti înaltă
Cele mai multe femei înalte se feresc de pantofii cu toc, mai ales dacă partenerul lor este mai scund decât ele. Nu este, însă, nevoie să mergi în balerini toată viaţa, pentru că tocurile îţi pot spori eleganţa, chiar dacă eşti înaltă. Pentru a evita greşelile vestimentare, te poţi limita la o dimensiune a tocului de 3,5 cm.
Ar trebui să eviţi şi pantofii nude, pentru că îţi vor alungi şi mai mult silueta, dar pantofii negri vor fi mereu o alegere sigură pentru tine.
Cum alegi pantofii dacă eşti scundă
Dacă intri în această categorie, atunci ştii, deja, că pantofii cu toc sunt cea mai bună alegere pentru tine. Acest model de încălţăminte îţi vor alungi silueta şi te vor face să pari mai înaltă, dar nu înseamnă că trebuie să renunţi la pantofii fără toc.
Tocul potrivit pentru tine are aproximativ 7 centimetri, iar pantofii sunt deschişi în faţă, pentru ca degetele tale să fie vizibile. Nu alege pantofii în funcţie de cât de înaltă vrei să pari, pentru că s-ar putea să nu te simţi confortabil pe tocuri de 10 centimetri.
Ar trebui, de asemenea, să eviţi pantofii cu bretele în jurul gleznei, pentru că îţi scurtează picioarele. Nu vei da niciodată greş cu o pereche clasică de pantofii nude.
Pantofii potriviţi în funcţie de siluetă
Modelul potrivit de pantofi îţi pot accentua silueta şi te pot face să arăţi perfect, chiar dacă nu ai proporţiile ideale.
Pantofii potriviţi pentru minione
Dacă eşti minionă, te caracterizezi printr-un bust mic şi şolduri înguste. Pantofii potriviţi pentru tine sunt cei cu platforme, pentru că îţi alungesc picioarele şi te fac să pari mai înaltă. Optează pentru încălţăminte cu vârf ascuţit şi evit-o pe cea cu bretele în jurul gleznei. Înălţimea ideală a platformei nu trebuie să depăşească 7 centimetri, iar pantofii nu trebuie să aibă alte accesorii, precum capse sau catarame, pentru că te fac să pari şi mai scundă.
Pantofii potriviţi pentru silueta triunghi inversat
Femeile din această categorie au umerii laţi şi şoldurile înguste, iar picioarele sunt, de obicei, subţiri. Dacă ai acest tip de siluetă, balerinii sunt pantofii perfecţi pentru tine. Alege culori îndrăzneţe, pentru a atrage atenţia de la partea inferioară a corpului tău. Şi sandalele cu bretele sunt potrivite, pentru că te ajută să creezi iluzia de echilibru cu zona superioară. Dacă nu ai picioare atletice, este, totuşi, mai bine să alegi pantofi cu tocuri foarte înalte şi vârfuri ascuţite.
Pantofi pentru silueta dreptunghi
Acest tip de siluetă este caracterterizat prin lipsa formelor şi o constotuţie atletică. Pantofii potriviţi pentru femeile care intră în această categorie sunt cei cu toc, cu model clasic şi elegant, în tonuri neutre, dar din garderoba lor ar trebui să facă parte şi mocasinii şi tenişii. Vârfurile rotunde dau o notă feminină ţinutei, iar încălţămintea cu accesorii precum catarame sau mărgele este de evitat.
Pantofii pentru silueta clepsidră
Dacă ai silueta clepsidră, te numeri printre norocoase, pentru că aceasta este forma ideală a corpului. Ai forme voluptoase şi o talie îngustă, iar pantofii cu toc şi cu vârful deschis sunt perfecţi pentru tine. Stai departe de tocurile foarte subţiri, pentru că s-ar putea să îţi facă picioarele groase.
Pantofii pentru silueta măr
Poţi recunoaşte silueta măr prin umeri înguşti şi şolduri late, iar pantofii care o scot în evidenţă sunt platformele. Cizmele la jumătatea gambei sunt, de asemenea, indicate, pentru că te ajută să creezi impresia de echilibru cu picioarele înguste şi şoldurile late. Balerinii şi sandalele cu bretele sunt, de asemenea, indicate, dacă ai picioare subţiri.
Pantofii pentru silueta pară
Femeile care intră în această categorie au umerii înguşti şi o talie subţire, iar şoldurile sunt voluptoase. Platformele cu vârful deschis sunt perfecte, dar şi cizmele peste genunchi sunt o alegere potrivită. Sunt de evitat cizmele până la jumătatea gambei, pentru că atrag atenţia asupra mijlocului.
După cum vezi, există o pereche de pantofi potrivită pentru orice siluetă şi înălţime, trebuie doar să găseşti modelul potrivit pentru tine.
Comenteaza