Pornim la drum într-un nou deceniu cu teama că lumea în care trăim astăzi se va schimba radical până la finalul lui. În toate mediile, acțiunile noastre tind să devină eco-friendly – mâncăm mai puțină carne, purtăm mai mult piele sintetică, folosim mai puțin plastic, călătorim mai rar cu avionul. Simțim clima în schimbare în timpul verilor furtunoase și iernilor prea calde, și ne-am concentrat din nou atenția pe vietățile care împart aceeași planetă cu noi. Însă de data aceasta nu pentru un nou wallpaper cu fotografii din savana africană, ci pentru că ziua de mâine s-ar putea să anunțe o nouă specie dispărută.

În industria de modă și nu numai, lupta între materialele naturale și cele sintetice nu este deloc nouă. Pe lângă bumbacul atât de greu crescut și procesat și poliesterul ce lasă urme de plastic în apa cu care îl spălăm, poate cea mai dificilă întrebare este legată de hainele și accesoriile din piele. Este pielea naturală o cruzime la adresa animalelor sau este pielea sintetică o sursă suplimentară de poluare?

Procesele de fabricație: piele vs PU și PVC

Pielea autentică, singura de fapt care poate fi numită „piele” pe etichetele produselor, este obținută de obicei din piei de bovine. Susținătorii săi au ca principal argument faptul că folosirea pielii este un beneficiu adus industriei cărnii, unde aceasta ar reprezenta un rest neutilizat. Pielea trece întâi prin procese de tăbăcire, pentru a i se stabiliza structura chimică și a se obține o textură foarte moale, flexibilă. Cea mai frecventă metodă este utilizarea sulfatului de crom de bază sau a altor forme de crom trivalent. Procesele ulterioare includ vopsirea, recondiționarea și utilizarea uleiurilor și grăsimilor pentru a înmuia pielea, în funcție de scopul final al acesteia: îmbrăcăminte, pantofi, mobilier, etc.

Pielea sintetică este obținută, de obicei, din poliuretan (PU), polivinilclorură (PVC) sau microfibre compozite textile-polimer. Țesătura din PU este realizată prin aplicarea sau laminarea unui finisaj 100% poliuretan pe un material de bază, de obicei poliester, bumbac, nylon sau raion. Țesătura din PVC este realizată prin combinarea polivinilclorurii cu stabilizatori (pentru protecție), plastifianți (pentru a se înmuia) și lubrifianți (pentru flexibilitate), apoi aplicarea acestora pe un material de bază.

Biodegrabilitatea: este PVC-ul cel mai dăunător pentru mediu?

Greenpeace cataloghează PVC-ul ca fiind „cel mai dăunător tip de plastic pentru mediu”. Însă adevărul este că poluarea este cauzată într-o proporție covârșitoare și de industriile de fabricație. Iar după ce tragem linie la final, fabricarea ambelor tipuri de materiale folosește procese intensive din punct de vedere chimic.

Pielea naturală se degradează mai ușor, însă nu la fel de rapid precum cea care îmbracă încă trupurile animalelor. Procesele de fabricație prin care trece o fac mai dificil de descompus în sol sau în apă.
Impactul auspra mediului nu se oprește însă aici, ci pornește chiar din timpul creșterii animalelor ce vor deveni sursa pentru aceste piei. Potrivit Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură, industria de creștere a animalelor este responsabilă pentru până la 18% din eliberarea totală a gazelor cu efect de seră în întreaga lume. La care se adaugă cruzimea asupra animalelor – condițiile în care sunt crescute și, desigur, uciderea lor.

Statisticile mai spun și că 70% dintre pădurile Amazoniene sunt acum pășuni folosite de crescătorii de animale. Defrișarea în sine distruge calitatea solului și accelerează schimbările climatice, punând în pericol viața unui număr impresionant de specii de animale. În plus, creșterea animalelor este una dintre principalele surse de poluare a apei prin eliminarea incorectă a deșeurilor și folosirea exagerată a îngrășămintelor și pesticidelor în cultivarea furajelor.

Apoi, în procesul de prelucrare apar și mai multe amenințări pentru mediu. Reziduurile toxice ale sustanțelor chimice utilizate, de la formaldehidă complexă și derivați de gudron de cărbune până la toxine pe bază de cianură și amoniac, ajung în râuri, poluând astfel surse importante de apă.
În același timp, materialele sintetice nu se biodegradează complet, iar în timpul descompunerii produc micro-particule toxice, cum sunt ftalații, care pot fi ulterior ingerați de animale. Amy Powney, directoarea de creație a brandului londonez Mother of Pearl spune că „brandurile și furnizorii se aliniază curentului pielii sintetice pentru a se asocia cu o mișcare etică, făcându-l pe consumator să se simtă mai puțin vinovat. Dar atunci când cumpărați piele sintetică, trebuie să luați în considerare că veți cumpăra pur și simplu plastic.”

Pentru că vorbim în special de procesele de fabricație, pe lângă faptul că reprezintă în sine un tip de…plastic, atât PU cât și PVC trebuie să fie supuse unor procese chimice pentru a le face suficient de flexibile și pentru a imita cu succes pielea. De exemplu, poliuretanul lichid este vopsit pe un suport de țesătură, proces ce necesită un solvent toxic pentru a-l face fluid. Pentru PVC sunt folosiți de obicei placticizatori, cum ar fi ftalații, care sunt, de asemenea, toxici. Ambele tipuri de substanțe provin din combustibili fosili care în procesul de ardere eliberează în atmosferă materiale precum cenușă, azot și carbon.

La final, procesul de descopunere al materialelor de tip PVC poate să dureze de la 300 până la 1000 de ani. Ceea ce înseamnă că o pereche de pantofi din piele sintetică aruncați astăzi la gunoi vor mai fi pe planetă și în anul 2300.

Durabilitatea: accesoriile pe care le ai o viață întreagă

Pentru că argumentele niciuneia dintre tabere nu par să se afle în spatele adevărului absolut, soluția ar putea să se afle în spatele decziilor noastre legate de calitate și de volum. Să cumpărăm mai inteligent și mai puțin, indiferent de varianta pentru care optăm.

Dacă vorbim despre pielea naturală, experiența ne arată că astfel de produse tind să se comporte foarte bine în timp, dacă sunt îngrijite ca atare. În multe familii, accesoriile din piele naturală sunt purtate foarte mulți ani și păstrate chiar de la o generație la alta. Este important doar să alegem produse de calitate, confecționate prin procese corecte, și să acordăm o atenție deosebită îngrijirii, în special a pielii întoarse care se pătează și uzează mai ușor.

Pete Lankford, director de proiectare în cadrul brandului Timberland, remarcă faptul că „atunci când puteți cumpăra o pereche de cizme care durează de două ori mai mult decât o alternativă sintetică, veți ajunge să aveți doar jumătate din impactul asupra mediului, pe termen lung.” Altfel spus, dacă reușim să cumpărăm și să purtăm doar câteva produse de calitate de-a lungul vieții, fiindcă acestea au o rezistență excelentă în timp, e un gest mult mai benefic pentru mediu decât să ne cumpărăm produse sintetice care se uzează după doar 2-3 sezoane”.

Asta nu înseamnă, însă, că nu putem găsi branduri cu produse de calitate confecționate și din piele sintetică. Aici, secretul constă, de asemenea, în informare și în compromisul pe care îl facem la nivelul prețului. Un preț semnificativ mai mic poate să însemne procese de fabricație mai puțin costisitoare și prin urmare mai puțin controlate din punct de vedere calitativ și de sustenabilitate. Un material care este conceput stratificat, precum PVC-ul, se poate fisura mai rapid decât pielea naturală, care se uzează mai lent. Să căutăm, așadar, branduri care produc conștient și folosesc tehnologii de calitate pentru obținerea materialelor sintetice și să ne informăm corect și complet înainte de a scoate cardul de credit.

Honor Cowen, consultant la compania de sustenabilitate Antesis, spune: „căutați semne de calitate și durabilitate. În garderoba mea am un număr limitat de articole din piele, toate fiind în posesia mea de mult timp și vor fi purtate sau folosite până când se vor rupe iremediabil”.

Amy Powney de la Mother of Pearl oferă un sfat similar: „indiferent dacă alegeți piele reală sau sintetică, asigurați-vă că este de înaltă calitate, că aveți grijă de ea și cumpărați doar ceea ce aveți nevoie cu adevărat de la mărci cărora le pasă cu adevărat”.

Ce ne rezervă viitorul?

În lumina acestor discuții aprinse și a consumatorilor din întreaga lume, care fie sunt aparținători convertiți ale uneia dintre tabere, fie pendulează în căutarea adevărului, tot mai mulți producători încearcă să găsească soluții. De exemplu, unii producători de materiale sintetice își perfecționează procesele pentru a reduce cantitatea de petrol necesară pentru obținerea poliuretanului.

Unele branduri încearcă să folosească, pentru colorarea pielii, tanini care apar în mod natural în anumite plante, în locul cromului, desi pielea tăbăcită cu extracte din legume este mai groasă și nu este la fel de pliabilă ca versiunea procesată cu crom.

Piñatex, o fibră fabricată în Filipine din frunze de ananas rămase aruncate, a fost deja folosită de câteva branduri printre care și H&M. Pielea Frumat, obținută din coajă de mere, a câștigat premiile Green Carpet Challenge la Milano în urmă cu puțin timp. Iar Mylo, sau „piele din ciuperci”, este fabricată din miceliu cultivat în laborator, structura rădăcinii ciupercilor.

Soluțiile nu se vor opri, cu siguranță aici, însă nu vom afla decât în ani buni dacă ele sunt cu adevărat sustenabile sau ridică, în timp, probleme pe care acum nu le întrezărim.

A spune că o soluție este mai bună decât cealaltă este, într-adevăr dificil. Iubim mai mult văcuțele care ne oferă piele naturală sau broaștele țestoase care suferă din cauza excesului de plastic din oceane? Înainte de a răspunde, să numărăm hainele și accesoriile pe care le avem în dulap. Poate că răspunsul se află acolo.