Ai nevoie de o doză zdravănă de curaj pentru a alege unghii neon, însă în aceeași măsură îți trebuie și bun gust, pentru a le purta cum trebuie. Iată cum să porți unghii neon, dacă vrei să arăți impecabil!

Unghiile în nuanțe neon atrag atenția imediat, de aceea trebuie să te asiguri că le porți în contextul potrivit. Întrucât culorile neon sunt foarte intense, riscul ca manichiura ta să capete un aspect ieftin, spre kitsch, este foarte mare.

Unghii neon – 10 sfaturi de purtare

Iată câteva recomandări de care să ții cont, dacă îți faci manichiura în nuanțe stridente, neon:

  1. Taie-ți unghiile cât mai scurt

Unghiile neon pot căpăta un aspect vulgar sau ieftin dacă sunt foarte lungi. De aceea este ideal să alegi asemenea culori pentru unghiile tăiate scurt. Poți alege forma pătrată, dar nuanțele stridente arată bine și pe forma migdală.

  1. Optează pentru un model cât mai simplu

Dacă ai ales deja o ojă neon roz sau verde pentru unghiile tale, ia-ți gândul de la modele pictate, strasuri sau paiete. Asemenea accesorii nu ar trebui asociate cu ojele în nuanțe fluorescente, pentru că vei obține o manichiură încărcată, prea extravagantă pentru a fi considerată de bun gust.

  1. Asigură-te că manichiura este impecabilă

Întrucât oja neon este foarte stridentă, orice imperfecțiune va sări în ochiul privitorului. De aceea manichiura neon trebuie întreținută cu mare atenție – ideal ar fi să ai mereu la tine oja în geantă, dar și pila pentru unghii, astfel încât să poți face mici retușuri imediat ce apar probleme precum oja sărită sau unghiile exfoliate ori rupte.

  1. Alege o nuanță neon care te avantajează

Unele culori aplicate pe unghie îți avantajează culoarea pielii, în timp ce altele sunt complet nepotrivite. Încearcă mai multe nuanțe și așa vei reuși să observi diferența și să le găsești pe cele mai potrivite.

  1. Folosește ojă neon pentru a îți face un french nonconformist

Dacă vrei să încerci manichiura neon, dar nu ai suficient curaj, poți încerca să colorezi vârfurile unghiilor cu o asemenea ojă, astfel încât să obții o manichiură french inedită.

unghii_neon_french.jpg

Foto: Pinterest

  1. Folosește oja în cel puțin 2 straturi

Cu toate că oja neon are culori intense, este recomandat să aplici două straturi, astfel încât să te asiguri că unghia este acoperită uniform de culoare. Pentru a sigila straturile de ojă, folosește un top coat strălucitor, de preferat cu uscare rapidă.

  1. Alege cu mare grijă ținutele la care asortezi unghiile neon

Manichiura neon poate fi considerată stylish, atâta timp cât o porți în combinații potrivite. Asortează o asemenea manichiură la ținute simple, într-o singură culoare. Nu asocia niciodată manichiura neon cu animal print ori cu piese vestimentare prea decoltate/ decupate, pentru că riști să obții un look vulgar, deloc rafinat.

  1. Poartă-le la ocaziile potrivite

O manichiură neon poate fi mai mult decât potrivită la un festival de muzică ori la o ieșire în club, alături de prieteni. Însă niciodată nu va fi potrivită pentru ocaziile elegante cum ar fi nunta, botezul sau o gală. Așadar, înainte de a îți colora unghiile cu o nuanță neon, verifică-ți agenda și vezi ce program ai în următoarele zile, astfel încât să nu ai vreun eveniment la care nu se pretează.

  1. Nu purta niciodată neon cu… neon

Asta înseamnă că dacă ai unghii neon, nu este deloc indicat să porți haine sau accesorii neon. Nuanțele foarte stridente purtate în exces creează un efect obositor pentru ochi, de aceea este o alegere neinspirată.

  1. Poartă neon pe unghiile de la picioare

Oja neon arată extrem de bine pe unghiile de la picioare, indiferent de sezon. O pedichiură în nuanțe țipătoare va atrage toate privirile și va oferi o notă cool ținutelor pe care le porți. Poți încerca galben sau roz neon pe timp de vară, în timp ce albastrul neon este ideal pentru sezonul rece.

unghii_neon

Foto: Pinterest

Ponturi pentru unghii sănătoase

Manichiura este considerată adesea cartea de vizită a unei femei, de aceea trebuie să îi acorzi atenția cuvenită. Pentru ca unghiile tale să fie sănătoase în ciuda aplicării ojelor colorate, care conțin și ingrediente agresive, respectă recomandările noastre:

  • Folosește un lac protector înainte de a folosi oja neon, pentru a evita îngălbenirea unghiilor;
  • Hrănește săptămânal unghiile cu un produs de tip tratament, îmbogățit cu vitamine;
  • Pilește-ți unghiile o dată la câteva zile, pentru a evita exfolierea și ruperea acestora;
  • Alege mai degrabă manichiura clasică, cu ojă normală, în defavoarea celei cu ojă semipermanentă sau chiar cu gel ori acrilic;
  • Hidreatează-ți în mod regulat unghiile folosind fie un ulei precum cel de măsline sau de cocos, fie un produs special sau o banală cremă hidratantă.